Skip to main content
main content, press tab to continue
Industrie

Resursele naturale

Departamentul Resurse naturale (proprietate și accidente) se compune dintr-o echipă specializată, cu experiență la nivel global, care oferă produse și servicii de intermediere sau privitoare la riscuri către industriile din domeniul resurselor naturale. Datorită cunoștințelor aprofundate pe care le deținem cu privire la industrie, a relațiilor noastre de pe piață, a amprentei globale și a resurselor tehnice complexe, îi ajutăm pe clienți să-și diminueze costul general al riscului.

Contactați-ne

Industriile din domeniul resurselor naturale sunt renumite pentru provocările complexe și unice în ceea ce privește managementul riscului, așadar este vital ca toate elementele strategiei de management al riscului aplicate de o companie să fie agregate eficient, în scopul diminuării costurilor generale ale riscului. Specialiștii noștri înțeleg aceste provocări și au în spate mulți ani de experiență, fapt care le permite să găsească soluția potrivită pentru orice provocare.

Aceștia realizează conexiunile adecvate în cadrul WTW, astfel încât instrumentele privind identificarea riscului, gestionarea internă a riscului și atenuarea riscului sunt aplicate eficient asupra soluțiilor tradiționale de transfer al riscului.

În esență, echipa noastră are patru oferte de bază:

  • Conceperea, negocierea și gestionarea unui program de asigurări:
    • Concepem și implementăm programe durabile de asigurare, acordând prioritate relațiilor sigure și pe termen lung cu asiguratorii.
    • Testăm frecvent aceste programe și dezvoltăm o capacitate alternativă de asigurare, pentru a ne asigura că nu există o dependență excesivă a clienților noștri de un anumit asigurător/anumiți asigurători și că fiecare client beneficiază de concurența de pe piață, pentru afacerea sa.
  • Analiză de risc:
    • Echipa noastră tehnică oferă o gamă largă de servicii, care includ evaluarea riscului și studiul comparativ, identificarea și calificarea pierderii și consultanță tehnică.
    • Dezvoltăm programe personalizate de analiză de risc, pentru a răspunde nevoilor interne ale clienților, pe lângă cerințele de plasare de asigurări.
  • Analiză contractuală și de reglementare::
    • Înțelegerea obligațiilor contractuale și de reglementare ale clienților noștri ne ajută să implementăm strategii corecte de transfer și atenuare a riscului și conferă procesului de management al riscului un caracter mai cuantificabil și mai cert.
    • Integrarea completă în negocierile contractuale ne permite să oferim asistență și consultanță din fazele incipiente ale procesului, pentru a ajuta la evitarea angajamentelor costisitoare.
  • Susținerea cererilor de despăgubire:
    • Nu externalizăm funcțiile de cereri de despăgubire în asigurări către terți, acest lucru garantând faptul că cererile dvs. sunt achitate rapid și integral.
    • Oferim soluții complete de administrare, care susțin nevoile participanților și angajaților, cu accent pe administrarea promptă și exactă.

De ce WTW? Din șase motive:

  1. Amprentă globală conectată
  2. Perspectivă și înțelegere aprofundată asupra industriei
  3. Analize de risc atente și detaliate
  4. Cunoașterea pieței asigurărilor și competențe excelente de intermediere
  5. Strategii avansate de management al riscului
  6. Un parcurs profesional de excepție
Contact us