Oferirea de soluții care au trecut cu succes testul timpului
Departamentul de soluții financiare din cadrul WTW oferă servicii de intermediere în asigurări pe piața creditelor, a riscului politic și a asigurării împotriva actelor de terorism. Compania a fost înființată cu peste 40 de ani în urmă și oferă acces în timp real la piețele globale ale asigurărilor, datorită echipelor sale din Londra, Paris, New York, Chicago, Los Angeles, Sao Paulo, Copenhaga, Dubai, Singapore, Sydney, Hong Kong, Tokyo și Washington DC. Cei peste 130 de specialiști pe care îi avem au experiență într-o varietate de domenii, printre care: subscriere, servicii bancare pentru corporații și servicii bancare investiționale, legislație și contabilitate, oferindu-le clienților noștri soluții personalizate și o experiență de înalt nivel.
Investim timp și resurse pentru a înțelege activitatea fiecărui client, precum și riscurile economice și de credit care rezultă din activitatea derulată într-o lume în care amenințările geopolitice și reglementările se află într-o permanentă schimbare.
Domeniile noastre de specializare sunt:
-
Instituții financiare
Le oferim instituțiilor financiare din întreaga lume experiență în domenii precum: situații de neplată, credit comercial, risc politic și violență politică. Aceasta include și asigurarea împotriva actelor de terorism. -
Agenții de credit pentru export, organizații multilaterale și bănci de dezvoltare
Soluțiile noastre personalizate oferă certitudinea că agențiile de credit pentru export, organizațiile multilateralele și băncile de dezvoltare au acces la produse de asigurare adecvate tuturor necesităților. -
Companii și investitori
Intermediarii noștri lucrează cu o serie întreagă de produse de încredere, care le oferă oamenilor și organizațiilor acoperire în situații care pornesc de la riscul comercial și ajung până la riscul politic și violența politică. - Angrosiști
Datorită faptului că lucrăm îndeaproape cu angrosiștii, înțelegem natura complexă a riscurilor cu care se confruntă această piață. -
Finanțatori și societăți de leasing din domeniul aviatic
WTW a jucat un rol de pionierat în asigurările pentru accidente aviatice, care au scopul de a proteja atât finanțatorii, cât și societățile de leasing, în eventualitatea în care polița operatorului aeronavei nu este pusă în aplicare atunci când se înaintează o cerere de despăgubire. De asemenea, îi ajutăm pe clienți să-și acceseze asigurarea pe care o dețin și care oferă o acoperire de bază pentru aeronavele care nu mai fac obiectul unor contracte de leasing sau de finanțare sau care sunt în curs de reintrare în posesie. Experții noștri colaborează îndeaproape cu Divizia aerospațială, însă lucrează independent de aceasta, pentru a minimiza și a gestiona orice potențial conflict de interese. -
VAPOR – Analiză de risc
Acesta este un instrument de analiză unic, care le permite companiilor să evalueze impactul financiar al expunerii la riscul politic, în funcție de industrie și de țară, exprimat la valoarea monetară reală. Combinând punctele forte ale analizei geopolitice oferite de Oxford Analytica și experiența companiei WTW în riscul politic, VAPOR acoperă șase pericole diferite, din sfera riscului politic, din 14 industrii și din peste 160 de țări, gradele de risc fiind actualizate regulat. -
Cereri de despăgubire
Începând cu anul 2008, echipa noastră de specialiști în domeniul cererilor de despăgubire a ajutat la realizarea plății prompte și integrale a cererilor de despăgubire având ca obiect riscul de credit și riscul politic, în valoare de peste 1 miliard USD. Expertiza noastră ne ajută să ne îndrumăm clienții în cadrul întregului proces, de la notificarea unei pierderi, până la ajustarea pierderii și ajungând până la soluționarea cererii de despăgubire.